Ca regizor, Andrei Munteanu a urmărit toate edițiile TES FEST, iar cu spectacole a participat la cele mai multe dintre ele. Acum este deja a doua oară când își asumă responsabilitatea festivalului, în calitate de director al Teatrului Evreiesc de Stat.
Marina Roman – În spatele fiecărei scene de festival important există o alta, o scenă pe care publicul nu o vede, dar unde pasiunea, organizarea și viziunea devin spectacol. Ca manager cultural, privești festivalul diferit față de felul în care îl priveai doar ca regizor? Consideri că există o tensiune anume între partea administrativă și cea artistică? Dacă există, cum o rezolvi?
A.M. – În teatru, tensiunile sunt inerente. Fac parte din procesul de creație. Bunăvoință. Calm. Răbdare. Multă răbdare.
M.R. – 2025, a X-a ediție a TES FEST, și 2026, 150 de ani de teatru evreiesc în România. Ai avut șansa de a fi responsabil pentru două ediții încărcate nu doar simbolic, ci și profund emoțional, pentru că festivalul acesta este și un spațiu de memorie culturală. Cum reușește TES să păstreze echilibrul dintre conservarea tradiției idiș și nevoia de a vorbi unui public contemporan?
A.M. – Teatrul Evreiesc de Stat trăiește într-un paradox fertil: pentru a dezvolta cu adevărat tradiția idiș, el nu poate deveni muzeu. O limbă supraviețuiește nu atunci când este vitrificată, ci atunci când continuă să producă emoție, contradicție. În fond, cultura idiș a fost ea însăși o cultură a mobilității, a traducerii permanente între lumi, a ironiei ca mecanism de supraviețuire și a melancoliei transformate în inteligență teatrală. A păstra tradiția nu înseamnă, așadar, a repeta mecanic formele trecutului, ci a conserva tensiunea lor interioară. Publicul contemporan – chiar și cel care nu mai vorbește idiș – recunoaște imediat această tensiune: fragilitatea identității, umorul ca formă de rezistență, raportul dintre memorie și exil, dintre comunitate și istorie. Sunt teme radical actuale. Cred că forța teatrului constă tocmai în această dublă fidelitate: fidelitatea față de memorie și fidelitatea față de prezent. Dacă ar renunța la tradiție, ar pierde unicitatea; dacă ar refuza prezentul, ar pierde spectatorul. Între cele două există un pod invizibil, iar teatrul îl traversează prin limbaj scenic, prin muzică, prin ritm interior și prin acea capacitate rară de a transforma patrimoniul într-o experiență afectivă imediată. Într-un secol obsedat de viteza consumului cultural, existența unui teatru care cultivă memoria fără nostalgie sterilă devine aproape un act de rezistență intelectuală. Iar aceasta este, poate, cea mai contemporană misiune posibilă.
M.R. – Ce diferențiază acest festival de alte festivaluri de teatru care au loc în România? Cum reușește TES FEST să rămână relevant și necesar?
A.M. – TES FEST se diferențiază de multe alte festivaluri prin faptul că nu propune doar o succesiune de spectacole, ci o formă de memorie culturală activă. În numeroase festivaluri contemporane există, inevitabil, tentația spectacolului ca eveniment efemer, consumat rapid și uitat cu aceeași viteză cu care a fost aplaudat. TES FEST funcționează altfel: el creează context, continuitate și dialog între istorii care, deși par marginale, spun ceva esențial despre Europa însăși. Specificul lui vine și din această poziție rară: aceea de a transforma o identitate particulară într-un limbaj universal. Cultura idiș nu este prezentată ca o curiozitate etnografică, nici ca un exercițiu de nostalgie comunitară, ci ca o mare arhivă de experiență umană – traversată de exil, ironie, fragilitate, supraviețuire și inteligență morală. Or, tocmai aceste teme fac festivalul profund contemporan. Relevanța unui asemenea eveniment nu poate fi măsurată doar prin numărul spectatorilor sau prin vizibilitate mediatică.
Un festival devine necesar atunci când produce sens într-o epocă dominată de zgomot. Iar TES FEST reușește acest lucru deoarece amintește publicului că teatrul nu este doar divertisment cultural, ci și un instrument de memorie colectivă. Într-o lume care uită repede, a păstra complexitatea memoriei devine un act aproape civic. Mai există ceva important: festivalul cultivă întâlnirea dintre generații și dintre limbaje artistice diferite. El nu conservă tradiția într-o formă rigidă, ci o lasă să respire prin estetici contemporane, prin reinterpretări și prin dialog internațional. Astfel, tradiția idiș încetează să fie percepută ca aparținând exclusiv trecutului și reintră în circuitul viu al culturii europene actuale. Poate că aceasta este adevărata lui necesitate: nu doar aceea de a comemora o moștenire, ci de a demonstra că memoria poate continua să creeze viitor.
M.R. – Crezi că, în contextul societății de astăzi, din ce în ce mai fragmentată, teatrul intercultural mai are puterea de a apropia oameni și comunități diferite? Poți spune, având experiența edițiilor trecute, că festivalul reușește să atragă un public nou, un public tânăr, din comunități diferite?
A.M. – În epocile de fragmentare, teatrul devine cu atât mai necesar. Nu pentru că ar avea puterea ingenuă de a „rezolva” conflicte sociale sau identitare – ar fi o iluzie romantică –, ci pentru că poate produce ceva mult mai rar: suspendarea provizorie a certitudinilor. Într-o sală de teatru, oameni foarte diferiți acceptă, pentru două ore, să privească aceeași poveste și să împartă aceeași emoție. Este una dintre puținele forme de comunitate temporară care au supraviețuit modernității digitale. Teatrul intercultural are această forță specială deoarece el nu cere uniformizare, ci curiozitate. Nu spune: „suntem identici”, ci mai degrabă: „suntem diferiți, iar această diferență merită ascultată”. În fond, marile culturi europene s-au construit nu prin puritate, ci prin traducere, contaminare și dialog continuu. Cultura idiș însăși este produsul unei astfel de istorii a întâlnirilor. Din experiența edițiilor trecute ale TES FEST, se vede limpede că există un public nou și tânăr care vine nu neapărat dintr-o legătură directă cu tradiția evreiască, ci din nevoia de autenticitate culturală. Tinerii sunt adesea acuzați că trăiesc într-o cultură a vitezei și a superficialului; cred însă că lucrurile sunt mai complexe. Ei resping mai ales convențiile moarte. Când întâlnesc un discurs viu, inteligent și vulnerabil în același timp, reacționează imediat.
Festivalul reușește tocmai această performanță delicată: transformă patrimoniul într-o experiență contemporană, accesibilă fără a fi simplificată. Publicul tânăr nu vine pentru o lecție de istorie, ci pentru o experiență artistică autentică. Iar după spectacol descoperă că, aproape fără să observe, a intrat în contact cu o memorie culturală care îi părea îndepărtată. Poate că acesta este unul dintre marile roluri ale teatrului astăzi: nu să ofere răspunsuri definitive, ci să creeze spații în care alteritatea încetează să mai fie amenințătoare și devine, măcar pentru o seară, inteligibilă și umană.
M.R. – Știm că festivalul invită în fiecare an spectacole de succes și artiști cunoscuți. Care sunt vedetele acestei ediții din 2026 și ce ne vor aduce?
A.M. – Ediția din 2026 a TES FEST pare construită sub semnul întâlnirii. Nu este vorba doar despre „vedete” în sensul contemporan, aproape mediatic, al termenului, ci despre artiști și companii care poartă cu ei fragmente dintr-o geografie culturală inedită – iar tocmai această fragilitate le conferă o extraordinară forță scenică. Festivalul aduce la București trupe profesioniste de teatru idiș din Israel, Germania și Polonia, alături de muzicieni klezmer recunoscuți internațional. Într-un anumit sens, adevărata „vedetă” a festivalului rămâne însă limba idiș însăși – această limbă care transportă în ea umor, melancolie, muzicalitate și memoria unei Europe dispărute, dar încă neliniștitor de prezente. În același timp, ediția din 2026 are o încărcătură simbolică aparte, deoarece coincide cu aniversarea a 150 de ani de teatru evreiesc profesionist. De aceea, multe dintre evenimente nu vor funcționa doar ca producții scenice, ci și ca forme de împărtășire a diversității teatrului de limbă idiș contemporan. Poate că acesta este lucrul cel mai prețios pe care îl aduc invitații acestei ediții: nu doar talent sau notorietate, ci capacitatea de a transforma scena într-un spațiu al adevărului. Într-o epocă în care cultura este adesea redusă la consum rapid, TES FEST propune contrariul: o experiență care cere timp, atenție și disponibilitatea de a asculta pentru a fi mai bogați într-o lume care ne sărăcește spiritual zilnic.
M.R. – Astăzi începe cea de-a XI-a ediție. SUCCES, TES FEST!!!