Acum aproape 15 ani, cu ocazia premierei spectacolului Blazonul, la Teatrul Evreiesc de Stat, am cunoscut un foarte tânăr regizor despre care strălucita Cătălina Buzoianu și, în calitatea ei de profesor, mi-a vorbit cu entuziasm – Andrei Munteanu. Cu puțină vreme în urmă, în 2010, debutase la TES cu Sora mai mare, de Al. Volodin. Mă bucur că impresia pe care mi-a lăsat-o încă de la primul spectacol pe care i l-am văzut, mărturisită în 2012, în primul interviu pe care i l-am luat, nu mi-a trădat intuiția. Iată ce spuneam atunci, în revista Yorick: „M-au impresionat, recunosc, maturitatea cu care se implică în teatru și seriozitatea cu care abordează fiecare moment al drumului pe care și l-a ales.”
Reporter – Ca regizor care a avut șansa să urmărească toate edițiile, cum te raportezi la cea de-a X-a, pentru care ai responsabilitatea noului director al TES?
Andrei Munteanu – Este cea mai lungă ediție dintre toate cele zece. Am mers după principiul zece ani în zece zile și cred că am reușit să acoperim tot ce a fost reprezentativ. Este o ediție complicată și din punct de vedere organizatoric în contextul economic în care ne aflăm. Este foarte dificil. Încercăm să facem lucrurile la cel mai înalt nivel posibil. Sper să ne reușească.
R. – Există în program Cântecele ghetoului, spectacol realizat de Teatrul Evreiesc-Polonia. Tot teatru musical, așa cum este și spectacolul tău Cântecele ghetoului, pe care l-am văzut recent. Mi-aș fi dorit ca publicul să le poată vedea în paralel…
A.M. – Da. Teatrul Evreiesc din Varșovia are un spectacol care este inspirat de aceleași evenimente. În spectacolul de la TES, accentul cade pe evenimentele din timpul Pogromului de la București, după cum ai remarcat. La Varșovia, în centrul atenției sunt evenimentele din timpul răscoalei din ghetoul Varșoviei. Cu siguranță, un spectacol în care am îmbina cele două montări ar fi interesant. Dar cred că spiritul montărilor este diferit.
R. – În program am recunoscut nume pe care le-am întâlnit și la ediții anterioare. Cum ați reușit să construiți o comunitate artistică atât de numeroasă și, în același timp, solidă? Care îi sunt principiile și cu ce probleme v-ați confruntat?
A.M. – Comunitatea teatrului de limbă idiș este destul de numeroasă și, totuși, toți ne cunoaștem, pentru că de foarte mult timp facem asta. TES este un pol al culturii idiș în Europa și un reper al mișcării teatrale de limbă idiș, datorită eforturilor și stăruinței regizorului Franz Josef Auerbach – care a condus timp de trei decenii Teatrul Evreiesc de Stat – și a dramaturgului și regizorului Israil Bercovici, aspirațiilor și asiduității regretatului actor, regizor și director Harry Eliad, forței și energiei Maiei Morgenstern; este o muncă de mai mulți ani în spatele mișcării internaționale de teatru idiș din România. Generații de actori și-au dedicat cariera slujirii acestei scene, valorificării și dezvoltării patrimoniului cultural evreiesc de expresie idiș. Scopul nostru este să transmitem generațiilor care vin această comoară inestimabilă care este cultura evreiască de limbă idiș. O moștenire europeană vie, vibrantă, adevărată și palpabilă, un fenomen care este în continuă dezvoltare și redefinire, artiști inediți și autentici.