Silviu Vexler – ,,Nu veți descoperi nicăieri o altă instituție similară, un alt teatru care să fie atât de special”
Valentin Alexandru – Cum vi s-a părut spectacolul din seara aceasta? ,,Abatorul de Vise”, un text de acum o sută de ani, pus în scenă cu tehnologia de azi.
Silviu Vexler – Mi s-a părut mai degrabă ,,Creatorul de vise” decât ,,Abatorul de vise”. E o capodoperă a culturii și a limbii idriși și e foarte interesant de văzut legătura dintre ce se întâmpla atunci și felul în care tehnologia și-a spus cuvântul. În general, nu am fost amator și nu mi-au plăcut piesele, hai să spunem, modernizate, dar ceea ce am văzut în seara asta a fost cu adevărat o reușită. Și în mod special mi-au plăcut foarte mult muzica și fundalul sonor, care au completat cu adevărat cuvintele.
V.A. – Apropo de modernitate și modernism, ce părere aveți despre faptul că Natalie Ester făcea live filmând cu un gimbal?
S.V. – Atât interesantă, pe de o parte, cât și foarte riscantă în același timp. Mi-am dat seama la un moment dat că era o transmisie în direct și primul gând a fost ce s-ar întâmpla dacă ar scăpa telefonul din mână. Dar cred că pentru publicul din sală, într-un fel, această tehnică este benefică, fiindcă îl aduce pe spectator mult mai aproape de actori și de ceea ce se întâmplă pe scenă.
V.A. – Dacă vă uitați atent la scenă, o să vedeți că există o bucată mare acoperită cu pământ. Credeți că poate fi o întoarcere la origini, o legătură care nu se rupe? O legătură cu originile?
S.V. – Sigur, nu citesc gândurile regizorului, dar orice element de naturalețe cred că îi ajută, în primul rând, pe actori să transmită sentimentele și face ca interpretarea să fie mult mai directă și mult mai clară. Ce am văzut și înțeles eu de-a lungul anilor teatrului petrecuți în teatru, o piesă de succes e cea pe care poți să o vezi o dată, de două, de cinci, de zece ori și de fiecare dată să descoperi ceva nou care să te atragă către scenă și să te facă să vrei să descoperi povestea piesei pe de-o parte, iar în cazul special al acestei piese, să descoperi lumea teatrului, a muzicii, a limbii idiș. Orice element, cât de mic sau cât de mare, poate avea fix acest impact de a atrage spectatorul către această lume și să-l facă să-și dorească să descopere mai mult.
V.A. – Ați spus în deschidere că ați crescut aici, în acest teatru.
S.V. – Da, așa este. Am fost peste tot în acest teatru. Din vremea când clădirea era cu un sfert de acoperiș și nu era renovată. Deci se împlinesc 18 ani de când vin în mod continuu aici. Este minunat să vezi cum lucrurile se schimbă, cum cresc! Trupa pe care o are teatrul este excepțională. Sigur, e o părere subiectivă. Nu vă spun asta din punct de vedere evreiesc, ci din punctul de vedere al unui om care e spectator. Trupa este legată moral, sufletește de acest teatru. Am călătorit destul de mult prin lume, prin țară, vă spun foarte sincer că nu veți descoperi nicăieri o altă instituție similară, un alt teatru care să fie atât de special. Și cred că, pentru un om care începe să lucreze aici și să descopere această lume, e foarte greu, spre imposibil, să se mai despartă de ea. Prima dată când am participat la o piesă aici, am fost singurul spectator din sală. La propriu! Era o piesă care se juca la matineu, s-a vândut un singur bilet și cel care l-a cumpărat am fost eu. Am venit și am văzut spectacolul, fiind singur în sală. Atunci mi s-a părut interesant. Acum nu aș mai repeta acel lucru. Îmi doresc să revin la situația în care vreau să cumpăr bilet și să mi se spună: „Ne pare rău, s-au vândut toate biletele! Lucrurile minunate, de suflet, care s-au întâmplat au rămas aceleași pentru că au fost legate de oameni, de tradiția și de povestea acestui loc. Mă bucur enorm că în ultimii ani există un public din ce în ce mai numeros, care vine să descopere povestea Teatrului Evreiesc de Stat, această minunată trupă de actori și, bineînțeles, minunata limbă idiș. Nu pot să îmi închipui o variantă în care acest teatru nu ar exista; cultura română, societatea românească ar fi mult mai sărace dacă acest teatru nu ar mai exista!