Interviurile zilei – Gabriel Basarabescu

GABRIEL BASARABESCU absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, compozitor și jurnalist radio (Radio România Actualități). În anul 2011, Uniunea Teatrală din România i-a decernat Premiul special pentru muzică de teatru. 

Reporter: Marina Roman

R.Cântarea Cântărilor, premiera primei zile a TES FEST, Experiment P la Teatrul Alexandru Davila din Pitești și Dumnezeul răzbunării, în stagiunea 2017-2018, tot la TES. Acestea sunt cele mai recente spectacole, dar colaborarea ta cu Alexander Hausvater este cu mult mai lungă. Cum se întâmplă?

Gabriel Basarabescu – S-a întâmplat ca, încă de la prima colaborare, să constatăm că avem repere comune și să înțelegem că împărtășim aceleași valori. Este foarte important pentru că în lumea noastră rar mai întâlnești asemenea lucruri. În majoritatea cazurilor, se lucrează separat, pe paliere, până aproape de final. Cu Alexander Hausvater, însă, de la început până la premieră, suntem cu toții împreună. Este un proces de creație comun, onorant și aducător de bucurie. Deși am colaborat la foarte multe spectacole, un singur regizor a mai reușit să ofere un astfel de nivel de implicare: Alexandru Tocilescu. Spun asta, pentru că satisfacția cea mai mare mi-o aduce perioada de pregătire a unui spectacol, pe care o consider cea mai frumoasă parte a lucrului în teatru.

R. –  Cunoști foarte bine trupa Teatrului Evreiesc de Stat, actori care au de jucat multe spectacole muzicale. Cât de bine sunt antrenați?

G.B. – Îmi face plăcere să lucrez cu trupa TES, pentru că actorii sunt la fel de bine pregătiți muzical ca și cei de la TNB sau de la Bulandra. Ideea de bază este că acesta este un teatru în care muzica are un cuvânt de spus.

R. –  Ce greutăți sau chiar obstacole ați avut de surmontat până la premieră?

G.B. – Spun sincer că n-au fost. Dar… două-trei săptămâni de repetiții în plus n-ar fi stricat. Sau măcar una, pentru ca subtilitățile textului și ale jocului actorilor să câștige.

R. –  Muzica și coregrafia, mișcarea scenică, merg împreună. Cum a fost colaborarea cu Liliana Iorgulescu? Ai grijă, o voi întreba și pe ea!

G.B. – Foarte bună, mai mult decât plăcută. Personalitatea ei și experiența mea de corepetitor (timp de opt ani) la Opera Națională București au fuzionat cu succes. A fost foarte plăcut să colaborez cu oameni cunoscuți, să construim împreună.

R. –  Gabi, îți mulțumesc și îți dau întâlnire la premiera următoare.

G.B. – Acordă-mi încă un minut! Vreau să vorbesc despre echipa tehnică, despre partea nevăzută a spectacolului. Mai ales despre Cezar Galescu, muzician și maestru de sunet. În spectacol sunt 53 de intrări muzicale pe care el le coordonează cu un talent deosebit.

R. –  Îmi permit încă o întrebare: planuri de colaborare cu Alexander Hausvater?

G.B. – Sunt, ne-am gândit împreună la viitoare colaborări, dar nu le-aș numi, pentru că nu depind doar de noi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *