Regizorul Jakub Lewandowski a venit la București, la Festivalul Internațional de Teatru Idiș, cu un spectacol-poem: „Cântarea Cântărilor” (Shir ha-Shirim), prezentat în limbile poloneză și idiș. Vers, muzică, dans, fotografie și imagini filmate vorbesc despre iubire, dorință, senzualitate, intimitate și dor nesfârșit.
În ziua spectacolului, miercuri, 27 mai, am avut șansa să vorbesc cu Jakub Lewandowski și înainte, și după spectacol.
Ora 17:15 – în timpul repetiției generale
Marina Roman – Prima mea întrebare este: de ce „Cântarea Cântărilor” acum? Ce vă spune acest text și ce spune el pentru lumea noastră contemporană? Este un text antic, iar dumneavoastră îl iubiți într-atât încât să faceți acum un spectacol?
Jakub Lewandowski – Da, mă preocupă. Văd acest text ca fiind numai și numai despre iubire: este un lucru foarte important pentru mine. Nu despre ideologie, nu despre politică, nu despre război. Este despre iubirea dintre bărbat și femeie, iar eu am încercat să fac un spectacol simplu și pur.
M.R. – Și faceți conexiunea cu Dumnezeu?
J.L. – Nu tocmai. Nu vorbesc despre mistică. Vorbesc despre dragoste, despre dragostea fizică. Acest spectacol este despre erotism. Pentru mine este important să dezvolt relația scenică dintre un bărbat și o femeie, pur și simplu. Bărbatul ca bărbat, femeia ca femeie.
M.R. – Cum ați construit relația dintre muzică, liniște, mișcare și vers?
J.L. – Pentru mine, dansul, dansul contemporan, este precum poezia, nu numai mișcare, ci mult mai profund. Împreună cu toate celelalte elemente, este armonie.
M.R. – Ce ați vrea să păstreze spectatorul după ce va vedea spectacolul și chiar după ce îl va uita?
J.L. – Să păstreze iubirea. Să rămână cu starea de iubire și să aibă din prima clipă senzația de atingere, o reacție epidermică. Piele de găină, înțelegeți? Emoția. Fiorul născut la prima întâlnire dintre femeie și bărbat. Dar intensitatea acestui moment al fiorului să nu dureze doar un moment, ci să dureze la nesfârșit: o eternitate.
Ora 21:00 – după spectacol
Marina Roman – Ați prezentat publicului românesc cel mai frumos poem de dragoste.
Jakub Lewandowski – Fizic și erotic. Nu religios. Vedeți, eu sunt catolic. Pentru mine, pentru viața mea, cred că și pentru fiecare dintre noi, a iubi fizic este cel mai important . Eu, când nu iubesc, sunt trist.
M.R. – Este interesantă perspectiva dumneavoastră. Eu cred că Dumnezeu ne-a dat posibilitatea apropierii fizice pentru a experimenta, iar asta ne face să fim mai apropiați de El.
Ați avut dreptate când am vorbit mai devreme. Spectacolul este despre iubirea profundă și despre puritate. Iar ritmul este cu totul special.
J.L. – Da, mă bucur că am reușit. Ritmul ordonează întregul poem.
M.R. – Nu este destinat modului în care trăim noi astăzi. Aici și acum. Dar este atât de frumos… Este ritmul unui timp ancestral. Și atunci… cred că este un timp al adevărului, un timp continuu. Al dragostei și al iubirii fizice. Iar fotografiile și clipurile sunt în dialog cu protagoniștii. Este frumos și emoționant. Sunt însă lucruri pe care am încetat să le mai vedem, pentru că lumea este mereu preocupată de ziua de mâine, mereu în grabă și interesată doar de tehnologie. Faptul că actorii repetă versurile în buclă înseamnă că acolo este viață adevărată, care nu se sfârșește niciodată.
J.L. – Așa este. Pentru că lumea de azi vrea ceva, orice, doar pentru momentul de față și atât. Dar mie nu-mi place asta. Pentru mine, importantă este relația. Nu tehnologia, nu banii, ci sufletul. Și oamenii, ceea ce înseamnă ei. Epidermic. Și profund.