Un titlu izbitor – Abatorul de vise –, un autor de anvergură internațională, dar prea puțin cunoscut publicului din România – Peretz Hirschbein – și un regizor care surprinde printr-o alegere neașteptată pentru tinerețea lui – Alexandru Weinberger-Bara.
Hoitul (Neveylech) este titlul acestei piese de teatru devenită spectacolul Abatorul de vise, în care ni se dezvăluie un univers închis, autodevorator, pe care, împreună cu scenograful Ionuț Răcoreanu și compozitorul Feras Sarmini, Alexandru Weinberger-Bara îl supune conștiinței publicului într-o formulă febril modernă, traversată de ecouri expresioniste și articulată într-o paradigmă simbolică obsesivă și provocatoare.
Peretz Hirschbein, născut în 1880 la Grodno-Polonia, format intelectual în mediile studențești din Grodno și Vilna, este astăzi văzut ca unul dintre marii scriitori care au încercat să dea literaturii idiș o dimensiune poetică și universală. În 1908 s-a mutat pentru o vreme la Odessa. Viața satului evreiesc și relația omului cu natura sunt temele lui favorite. Iar cea mai cunoscută piesă a sa, publicată în 1916 și ecranizată în 1937, Grine Felder (Green Fields), a devenit un clasic al culturii idiș. Filmul, american, regizat de G. Ulmer și Iacob Ben-Ami, este vorbit în idiș și anunță epoca de aur a cinematografiei idiș. Ca o paranteză de istorie (necesară) a filmului, consider că există câteva legături interesante, mai ales la nivel de sintaxă cinematografică, dar și vizual, cu Pământ (Zemlia), filmul de referință al lui Olexandr Dovjenko, realizat în 1930. Scriitor, jurnalist, regizor și întemeietor de teatru – a fondat prima companie idiș dedicată teatrului de artă –, Hirschbein a fost interesat de limba ebraică, de istoria evreilor, cât și de teologie. La început a scris în ebraică, apoi în idiș și a încercat să aducă teatrul idiș într-o zonă de artă profundă, apropiată de Ibsen, Cehov, simbolismul european și realismul psihologic.
Prima perioadă americană a lui Hirschbein începe prin 1912, când ajunge la New York după experiența teatrului idiș din Rusia și de la Odessa. Pentru că a construit un tip de dramaturgie poetică, simbolistă și rurală, a fost uneori numit un „Maeterlinck idiș”, iar piesele sale au fost montate cu succes în cercurile teatrale idiș. Mai mult, a influențat apariția unor instituții importante, precum Yiddish Art Theatre al lui Maurice Schwartz (1918). Din anul 1918, la sfârșitul căruia, la Calgary, în Canada, s-a căsătorit cu Esther Shumiatcher – pe care a introdus-o în comunitatea literară idiș, ceea ce a inspirat-o să înceapă să scrie și în idiș, devenind, ca poetă, un nume important al culturii idiș –, și până la începutul anilor ’30, cei doi bat lumea în lung și-n lat, ajungând până în India, China și Japonia. Este important să amintim că în anii ’20 au locuit o vreme la Varșovia, unde poezia Estherei Shumiatcher-Hirschbein a fost bine primită și publicată în revistele moderniste ale vremii. Așa cum era firesc, aceste experiențe de călătorie au dat naștere unor importante scrieri de ficțiune și nonficțiune.
La scurtă vreme după nașterea, la New York, în 1934, a fiului – Omus Hirschbein – care va deveni muzician, familia se stabilește la Los Angeles, unde Peretz Hirschbein se va stinge în 1948.
Pentru cei care vor fi prezenți în această seară la deschiderea TES FEST, dar și pentru publicul stagiunii, iată distribuția care aduce în scenă o poveste centenară, dar cu reverberații tulburător de actuale. Avrush: Mircea Dragoman; Mendl: Andrei Miercure; Braine: Katia Pascariu; Reizl: Anka Levana; Berl: George Remeş; Șprințe: Luana Stoica; Nikhomele: Lorena Luchian; Ghitl: Natalie Ester.
Marina Roman