În ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru Idiș, am reușit să stau de vorbă cu cele cinci doamne care, pe toată durata evenimentului, au interacționat cu publicul și au avut grijă ca spectatorii să se simtă confortabil în incinta teatrului. Firește, aceste doamne, cu mereu zâmbetul pe buze și vocea caldă, au aceeași atitudine și față de publicul obișnuit, cel de stagiune. Le-am adresat doar câteva întrebări și m-am bucurat de răspunsul unanim atunci când le-am întrebat dacă, pentru un salariu mai mare, ar pleca de la TES la un alt teatru din București: „Nu, absolut NU!” „De ce?” – încerc să rezum: „Pentru că teatrul este frumos, primitor, pentru că ne-am obișnuit aici și pentru că echipa și publicul ne sunt dragi.”
Marina Roman – Doamnă Liliana Neacșu, este publicul de festival deosebit de cel obișnuit al stagiunii?
Liliana Neacșu – Nu neapărat. Sunt persoane care au venit pentru prima dată la TES, pentru că au aflat de la prieteni sau din mass media, iar acum sunt spectatorii noștri obișnuiți. La fiecare ediție se adaugă un public nou, care vine apoi la spectacolele stagiunii. Dar mai sunt și vizitatorii: cei care au venit să vadă teatrul după renovare și au devenit spectatori consecvenți. Apoi au revenit la festival.
M.R. – Ce observați la un spectator când intră? Ce vă atrage atenția?
L.N. – Cei care vin pentru prima dată sunt curioși, ne adresează întrebări despre teatrul frumos renovat, despre actori… Eu sunt foarte veche aici, am 33 de ani de când lucrez în TES.
M.R. – Ați prins toate garniturile de actori și pe maestrul Harry Eliad ca director…
L.N. – Dânsul m-a angajat. Și am avut onoarea să o cunosc pe Tricy Abramovici. Au fost aici și multe lansări de carte; îmi amintesc cu plăcere un eveniment al cărui protagonist a fost scriitorul Teșu Solomovici, de exemplu.
M.R. – Ce din meseria dumneavoastră nu e văzut, nu e știut de public?
L.N. – Partea de mare atenție din partea fiecăreia dintre noi, ca spectatorii să se simtă bine și să revină la spectacolele noastre. Și să nu uite să închidă telefonul (zâmbește). Spectatorii văd că totul strălucește de curățenie, dar nu știu că noi facem curat în teatru; ei ne văd doar însoțindu-i la locurile rezervate sau zâmbind la garderobă. Reușim, pentru că lăsăm toate neplăcerile și toate supărările la ușa teatrului. În afară!
Marina Roman – E rândul dumneavoastră, doamnă Constanța Niculae. Există un public de festival și altul de stagiune?
Constanța Niculae – Părerea mea este că nu există deosebiri vizibile. Este un public care se comportă constant bine.
M.R. – Ce din meseria dumneavoastră nu este văzut de spectatori?
C.N. – Asta chiar e o întrebare specială! Spectatorii nu văd că facem curățenie și că îngrijim clădirea. Nu au cum să vadă munca depusă pentru teatru și, mai ales, bucuria cu care o facem; pentru că, altfel, nu am fi aici.
M.R. – Dacă ar fi să mergeți la un alt teatru, cu un salariu mai mare, ați pleca de la TES?
C.N. – Nu! Pentru că m-am obișnuit aici și îmi place. Am lucrat și în alte teatre, dar aici mă simt cel mai bine. În 2024, când am venit la TES, colegii m-au primit foarte bine și au continuat să fie amabili.
M.R. – Ce vă atrage atenția la un spectator?
C.N. – Respectul pe care ni-l acordă, în primul rând. Publicul este alcătuit și din tineri, dar și din persoane de vârsta a treia, elegant îmbrăcate, zâmbitoare, foarte prezente și interesate.
Marina Roman – Doamnă Dana Zaharescu, aceeași întrebare și pentru dumneavoastră, referitoare la publicul de festival.
Dana Zaharescu – Pentru mine este primul festival la care particip și mi-a plăcut foarte mult, fiindcă vin oameni foarte diferiți, nu sunt doar cei din comunitate. Este un public divers, care – o recunoaștem cu ușurință – este obișnuit cu teatrul, bucurându-se de spectacole, de muzică și de dans. Festivalul a fost foarte frumos.
M.R. – Oamenii se îmbracă altfel, mai elegant, la evenimente de felul acesta?
D.Z. – N-aș zice. La TES, majoritatea spectatorilor vin elegant îmbrăcați. Mulți dintre ei sunt pensionari și e revigorant să vezi cât de multă grijă au pentru aspectul lor.
Marina Roman – Doamnă Ruxandra Dragomir, revin cu întrebarea: dacă sunt deosebiri între publicul de festival și cel obișnuit, de stagiune.
Ruxandra Dragomir – Și la festival, la fel ca la celelalte evenimente ale noastre, publicul e cu adevărat interesat de spectacole, de limba idiș – au fost încântați de faptul că a existat supratitrare și în limba română, și în limba engleză (de fapt, toate spectacolele TES jucate în idiș au supratitrare în română). Publicul e cam același, și tineri, și maturi, și vârstnici , poate, mai mulți vârstnici ca la alte teatre. Public divers, dar nu foarte diferit de cel care ne trece pragul de-a lungul stagiunii.
M.R. – Spuneți-mi ce vă atrage atenția la unul sau altul dintre spectatori?
R.D. – Am remarcat că sunt mulți spectatori care vin frecvent la spectacolele noastre și au venit și la festival, în fiecare seară. Și cu care, într-un fel, ne-am împrietenit.
Marina Roman – Și pentru dumneavoastră, doamnă Antoanela Dragomirescu: este altul publicul de festival față de cel obișnuit?
Antoanela Dragomirescu – Aș zice că publicul bucureștean, nu. Cu observația că la TES FEST avem mulți spectatori din străinătate: din Israel, din SUA, din Germania, Polonia… Este un public prietenos, cald. Unii dintre spectatori s-au apropiat mult de noi și suntem acum, aș zice, ca o familie.
M.R. – Ați schimba teatrul, adică să faceți aceeași meserie într-un teatru care v-ar oferi un salariu mai mare?
A.D. – Nu! (la acest mare NU se adaugă vocile celorlalte colege) Am format o adevărată familie cu întregul colectiv.
M.R. – Păi… ce să ziceți?! (mi-am permis să glumesc) Răspundeți așa pentru că știți că se publică.
Colegele, împreună – Nuuu!
M.R. – Glumeam!
Colegele, împreună – Aici chiar e o oază de înțelegere și de prietenie.
M.R. – Știu. Pentru că și eu, care vin din când în când, mă simt aici ca acasă. Doamna Maria Marinescu îmi spunea că spectatorii simt atmosfera caldă a locului, că, urcând scările, simt un miros proaspăt și foarte plăcut, că mobilierul și florile te fac să te simți ca într-o casă boierească.
Colegele, împreună – O oază în care poți evada din cotidianul nostru atât de agitat.